Blog Cecilia Angheluta

< Inapoi

DECIZIE nr. 111 din 15 februarie 2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii si justiţiei, precum si unele măsuri adiacente

16-03-2007         Tipareste        Trimite prin email

DECIZIE nr. 111 din 15 februarie 2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii si justiţiei, precum si unele măsuri adiacente Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Tudorel Toader - judecător Antonia Constantin - procuror Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Teleki Caria Andrea în Dosarul nr. 171/2006 al Tribunalului Cluj - Secţia civilă. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca inadmisibilă. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 4 mai 2006, pronunţată în Dosarul nr. 171/2006, Tribunalul Cluj - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente. Excepţia a fost ridicată de Teleki Caria Andrea într-o cauză având ca obiect judecarea plângerii formulate de către petiţionara Teleki Caria Andrea împotriva Dispoziţiei primarului municipiului Cluj-Napoca de respingere a unei notificări, formulată în temeiul Legii nr. 247/2005. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că Legea nr. 247/2005 a lărgit sfera drepturilor acordate prin Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, fără a institui şi o repunere în termen pentru a beneficia de aceste drepturi, în măsura în care ele nu au fost valorificate anterior, ceea ce contravine principiilor constituţionale privind neretroactivitatea legii şi egalitatea în drepturi. Tribunalul Cluj - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece modificarea sau completarea unui act normativ nu intră în competenţa Curţii Constituţionale. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Guvernul apreciază că excepţia este inadmisibilă, arătând că înlăturarea unei omisiuni de reglementare aparţine Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, în temeiul art. 61 alin. (1) din Constituţie. Avocatul Poporului consideră că actul normativ criticat este constituţional. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei îl constituie prevederile Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, se invocă încălcarea prevederilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii, cu excepţia celei penale sau contravenţionale mai favorabile, şi art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. Analizând excepţia, Curtea constată că principala critică de neconstituţionalitate se referă la o lacună legislativă, autoarea excepţiei fiind nemulţumită de faptul că actul normativ criticat nu instituie o repunere în termen pentru a beneficia de drepturile ce nu au fost valorificate în temeiul Legii nr. 10/2001. Astfel, Curtea constată că, în acord cu jurisprudenţa sa constantă (de exemplu Decizia nr. 30 din 25 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 24 februarie 2005) şi cu prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, un atare control de constituţionalitate al "lacunelor legislative" excedează competenţei Curţii Constituţionale, care, potrivit legii sale de organizare şi funcţionare, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Rezolvare:



CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Teleki Caria Andrea în Dosarul nr. 171/2006 al Tribunalului Cluj - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 februarie 2007. -****- PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 178 din data de 14 martie 2007

NOUTATI LEGISLATIVE

LEGATURI UTILE